08.05.2008

Curtea de Justitie Parlamentara

La Camera Deputaţilor, dintre cei şapte membri ai subcomisiei, patru au experienţă în domeniu: Sergiu Andon (PC) a fost 17 ani procuror, iar în prezent este avocant pledant; liberalul Dragoş Ujeniuc a fost mulţi ani judecător, iar acum este avocat, iar Lucian Bolcaş (PRM) şi Petre Ungureanu (PD-L) de când au terminat Dreptul profesează ca avocaţi.
Nu au însă nici o treabă cu domeniul justiţiei ceilalţi trei membri. PSD-istul Florin Iordache este la bază inginer şi chiar dacă a terminat Facultatea de drept în 2002, nu a profesat în domeniu. Tot în 2002 a terminat o facultate de drept şi Marton Arpad (UDMR), prima lui licenţă fiind în actorie. În ceea ce-l priveşte pe deputatul minorităţii italiene, Mircea Grosaru, el este doctor în Drept, dar în cel comercial, şi a activat în domeniu doar pe linie de învăţământ.
La Senat, în materie de competenţe juridice lucrurile stau ceva mai rău. Expertiză în magistratură au doar Norica Nicolai (PNL), care a fost procuror şi în prezent este avocat, şi Dănuţ Ungureanu (PSD), fost judecător. Peter Ekstein Kovacs (UDMR), Ion Chelaru (PSD), Virginia Vedinaş (PRM) sunt avocaţi şi cu ei se termină lista specialiştilor. Şi Şerban Nicolae (PSD) are trecut în CV practicarea avocaturii, dar doar pe o perioadă de trei ani. Doru Ioan Tărăcilă (PSD) a fost doar jurist-consult de întreprindere, Gavrilă Vasilescu (PC) este notar, iar liberalii Gheorghe Basgan şi Mario Oprea sunt ingineri. În ceea ce-l priveşte pe PD-L-istul Constantin Gheorghe, nici el nu este jurist, fiind cunoscut mai mult ca fost arbitru de fotbal.

(Cotidianul)