27.06.2008

Sile arestat, jude anchetat

Interlopul Sile Pietroi şi trei dintre „locotenenţii“ săi au primit, aseară, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. În faţa judecătorului de la Curtea de Apel care a luat această decizie, Pietroi şi-a început pledoaria astfel: „Nu recunosc, doamnă, nicio învinuire!“. Alţi cinci complici ai acestora s-au ales cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti a venit la capătul a mai mult de cinci ore de audieri în care interlopii şi-au susţinut continuu nevinovăţia.
Luni, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va începe o anchetă internă privind condiţiile în care a avut loc şedinţă de judecată de la Tribunalul Bucureşti, în urma căreia infractorii au fost lăsaţi în libertate. Şi asta după ce, potrivit unor surse judiciare citate de EVZ la momentul respectiv, magistrata Marilena Popa, desemnată să judece cererea de arest preventiv a lui Pietroi şi a complicilor săi, ar fi dat dovadă de o clemenţă excesivă, declarând că mai are doar două luni până la pensionare şi că vrea să fie liniştită.
(EvZ)